INSTAGRAM

Title Image

Blog

Stiai ca denumirea de ‘suculente’ provine din latinescul ‘sucus’, care inseamna suc sau seva? Speciile de plante suculente sunt rezistente si adaptate climelor aride, retinand apa in frunzele carnoase, astfel ca au nevoie de o udare rara.

Exista multe tipuri de plante suculente, intr-o mare varietate de dimensiuni si forme, pe care le stii si iubesti, cu siguranta. Cactusii sunt bine-cunoscuti ca facand parte din familia suculentelor.

Exista insa si o larga varietate de alte tipuri de plante cu frunze in forme si culori atractive. In afara cazului cactusilor, frunzele suculentelor sunt foarte sensibile, chiar daca par robuste. Incercati sa evitati sa le atingeti, chiar daca atractia este mare!

Plantele suculente simbolizeaza iubirea statornica si dezinteresata, tenacitatea si rezistenta si inspira devotament si rabdare. Totodata, amerindienii considera cactusii ca aducatori de noroc si buna-stare, simbolizand iubirea materna. Motive numai bune sa le aduci si tu la tine acasa, nu-i asa?

Daca te temi insa de cat de pretentioase sunt la ingrijire, afla ca suculentele sunt usor de intretinut, daca urmezi cateva reguli simple.

Lumina

Lumina este un ingredient cheie pentru bunastarea oricaror plante. Suculentele se simt comfortabil in zone bine luminate (natural sau artificial), dar si in bataia directa a razelor de soare. Cand au multa lumina isi pastreaza forma compacta. In cazul in care le puneti pe pervaz sau in imediata apropiere a unei ferestre, aveti grija ca lumina sa fie indirecta.

  • Prea mult soare: frunzele se deshidrateaza vizibil si pot sa apara chiar arsuri sau zone uscate. In acest caz trebuie sa mutati aranjamentul intr-un loc cu mai multa umbra.
  • Prea puțina lumina: Plantele dezvolta tulpini inalte si subtiri, iar frunzele sunt rare, fragile și palide. De asemenea, frunzele pot sa cada la o simpla atingere.

Aerul

Acestor tipuri de plante le plac aerul curat si curentii de aer, deci nu se supara daca le “trage curentul”.

Apa

Din acest punct de vedere, suculentele se simt cel mai bine cand sunt ignorate! Udati rar, dar la baza fiecarei plante.

  • Prea putina apa: frunzele se ‘scorojesc’ si se rideaza. Este clar ca planta cere apa, dar aveți mare grija la cantitate – sa nu o innecati!
  • Prea multa apa: cad frunzele la atingere, tulpina putrezeste si moare. Suculentele mor mai degraba din cauza udarii excesive decat din cauza secetei, deci mai multa apa nu inseamna rasfat!

Suculentele Terraria

Folosesc uneori o combinatie de plante suculente in terarii deschise. Ma fascineaza frunzele lor cu formele, dispunerea si culorile neobisnuite, precum si faptul ca ma pot juca cu nisip in preajma lor. Deseori incerc sa le aranjez in recipiente din sticla astfel incat sa fie usor de observat cand substratul este uscat si deci au nevoie de hidratare.

Arata impresionant si in recipiente din lemn, os  sau metal.

     

Sau in kokedama.

Realizez la comanda aranjamente cu plante suculente, in recipientele mele sau ale clientului. Toate detaliile legate de aranjament – dimensiune, material si mod de infasurare, suport, cristale, etc – sunt personalizate si stabilite impreuna cu dumneavoastra.

Pentru comenzi, va rog sa completați formularul de comanda sau cel de contact sau ne puteti contacta pe facebook sau instagram.

 

No Comments

Leave a comment

You don't have permission to register